Rally Sweden-WRC 2010
Postat in 15. Feb, 2010 de Vali de la NOrOi in WRC
Mikko Hirvonen a debutat in Campionatul Mondial de Raliuri 2010 cu victorie, aceasta fiind si prima victorie in Suedia pentru finlandez. Pe locul 2 s-a clasat francezul de la Citroen, Sebastien Loeb, care s-a aflat la 42.3 secunde in spatele finlandezului. Pe 3 a venit coechipierul lui Hirvonen de la Ford, Jari-Matti Latvala, la 1.15.4 secunde de castigator. Locul 4 i-a revenit spaniolului de la Citroen, Dani Sordo, aflat la aproape 3 minute in spatele castigatorului.
La conferinta de presa Mikko Hirvonen, a precizat ca din punctul sau de vedere raliul a fost castigat datorita inspiratiei de a schimba anvelopele mai devreme decat Leob, lucru ce i-a permis sa se detaseze in fruntea clasamentului general. Mikko Hirvonen a promis ca in 2010 va adopta o tactica mult mai agresiva decat cea adoptata in 2009, an in care a fost foarte aproape de castigarea titlului mondial. Latvala a fost si el fericit ca a reusit sa prinda un loc pe podium in debutul sezonului si crede a acest lucru o sa-i ofere mai multa incredere pe viitor.
Nici fostul Campion Mondial de Raliuri, Marcus Gronholm, nici debutantul in WRC, Kimi Raikkonen, nu s-au aflat nici un moment aproape de a castiga puncte, dupa ce si-au spulberat sansele in ziua de deschidere a raliului. Cei doi au terminat pe locul 21, respectiv 30.
Kimi Raikkonen, care mai mult a atras interesul media, a iesit in decor pe speciala 6, pierzand mai bine de jumatate de ora, in timp ce Gronholm s-a confruntat cu probleme electrice la Fordul pe care-l piloteaza pierzand astfel 15 minute.
Urmatoarea etapa are loc peste 3 saptamani in Mexic.



Comentarii